În secolul al XVI-lea ajung să fie la modă printre savanți cosmografiile,
adică descrierile geografico-istorice și etnografice ale lumii, ale țărilor
lumii. Se mai scrie încă mult în latinește, limba comună a savanților, dar se
trece tot mai mult la limbile vernaculare.
Sebastian Münster (1489–1552), umanist ebraizant și cosmograf german,
călugăr franciscan, a predat la Heidelberg și Basel, a aderat la Reformă. A scris
o Cosmografie, publicată inițial la 1544, în latină și germană. El
spune că, în sprijinul originii romane a românilor, „se invocă graiul roman
care se mai păstrează până și acum la acest neam, dar totuși atât de corupt în
întregime, încât abia mai este înțeles de un roman”. De asemenea, adaugă: „Aceasta
este provincia Dacia, despre care am amintit mai sus, numită de către antici
colonia romanilor. Din care cauză și în vremea noastră băștinașii se folosesc
pretutindeni de graiul latin”. Se inspiră copios din Enea Silvio Piccolomini.
Acești autori de lucrări erudite nu mergeau întotdeauna în țările descrise de
ei, dar se informau cu rigurozitate, comparând lucrări mai vechi, căutând
mărturii, corectând clișee și emițând opinii proprii sau formulând ipoteze
îndrăznețe.
Leunclavius sau Johannes Löwenklau (1533–1593), și el
german, istoric al Imperiului Otoman, în lucrarea „Analele sultanilor
otomani”, arată corect etimologia termenului de „vlah”, comparat cu „Welscher”.
Spune că, după numele de vlah și după limba romanică vorbită, românii sunt
considerați urmașii romanilor: „Numele vlahilor nu vine de la romanul Flaccus,
origine legendară, care totuși le-a plăcut mai multora, ci eu sunt de părere că
provine de la germanii noștri… Și într-adevăr cei mai mulți germani obișnuiesc
să-i numească atât pe italici (italieni), cât și pe galici (francezi) Walchi și Walischi, a căror
limbă provincială, deoarece limba Daciei, care și ea a fost cândva provincie
romană, este înrudită cu a lor; același nume l-au primit de la ai noștri și
vlahii, doar că pronunțarea lui s-a mlădiat în walachi. Această
părere a mea este susținută și de numele galic de altădată, frecvent în vechile
titluri (intitulații) ale regilor Ungariei, prin care se înțelegea Valahia, așa
cum, folosind aceeași limbă împreună cu galii și italicii, ei (românii)
păstrează și acum anumite asemănări cu limba lor provincială…”. Leunclavius
lărgește orizontul demonstrației latinității românilor, arătând că nu doar
italienii, ci și francezii sunt numiți în germană aproape la fel ca românii,
semn al înrudirii acestor neamuri.
Pierre Sergent, într-o Cosmografie tipărită la
Paris, în 1543, zice despre români: „Chiar și acum, ei folosesc limbajul roman
în această țară, deși este așa de stricat, încât romanii înșiși îl pot înțelege
doar cu mare efort. Ei folosesc literele romane, cu toate că sunt câteva litere
modificate”. Este vorba, din câte se cunoaște până în prezent, despre primul
francez care, deși se inspiră din autorii italieni (de la Enea Silvio
Piccolomini până la M.A. Coccio), arată, în limba sa maternă, originea romană a
românilor. Pierre Sergent scrie în franceză, adică pentru un cerc larg de
cititori, despre romanitatea românilor. Folosirea „literelor romane” de către
români în secolul al XVI-lea nu este departe de adevăr, întrucât ― în ciuda
slavonei (scrise, natural, cu chirilice) care predomina ― se cunosc câteva
texte românești din acea vreme, elaborate cu alfabet latin.
Pierre Lescalopier este primul francez care a fost în măsură să
furnizeze informații despre limba română pe baza observațiilor personale. El,
care a călătorit la 1574 în Țara Românească și în Transilvania, afirmă că
românii înșiși se consideră adevărați urmași ai romanilor, iar limba lor o
numesc „romanechte, c’est a dire romain”. Limba românilor îi pare
călătorului francez un amestec egal între italiană și latină, presărată cu
grecisme și cu un fel de păsărească: „Toată Țara (Românească) și Moldova și cea
mai mare parte a Transilvaniei au fost populate de coloniile romane din
timpurile lui Traian împăratul… Cei ai locului se consideră adevărați succesori
ai romanilor și își numesc graiul lor românește, adică roman; cea mai mare parte a
vorbelor lor sunt jumătate italiene și jumătate latine, amestecate cu grecește
și cu păsărească”.
Kaspar Peucer (1525–1602) a continuat cronica lui Melanchton și a
afirmat originea romană a românilor, bazându-se pe trei elemente: colonizarea
Daciei de către romani, limba latină vorbită de români și numele de „vlah” (care
desemnează o populație italică). Astfel, el arată: „Între aceștia, cei mai
mulți au fost romani, iar limba, care este derivată din latină, este un
argument în acest sens. Este demn de crezare faptul că de la acești romani le
vine numele românilor, după autorii goți, vecini în Transilvania, care îi
numesc pe italici, după obiceiul germanic, Wali”. Peucer este un alt
german instruit care subliniază obiceiul germanilor de a-i numi aproape la fel
pe italieni și pe români.
Acești savanți de departe, ca și sașii și maghiarii sau ca și italienii (situați
mai aproape), recurg tot mai mult, din secolul al XVI-lea începând, la
detaliate observații personale sau la informații de primă mână, luate din
lucrări credibile sau/și verificate de martori oculari. Se vede acest lucru nu
numai din susținerea cu argumente a latinității românilor, ci și din preluarea
și transcrierea unor termeni în limba română (începând cu numele poporului și
al limbii), din comparația limbii române cu celelalte limbi romanice și din
constatările unora că anumiți români știau, în forme adesea vagi și neprecizate
(precum „povestea descălecatului dintâi”), că se trag din romani. Francezii și,
mai ales, germanii răspândesc vestea latinității românilor dincolo de Italia,
spre vest și spre nord, stârnind un interes al savanților exotici în legătură
cu soarta „enclavei latine de la porțile Orientului”. Europa răsăriteană începe
să intre în sistemul de „vase comunicante” al bătrânului continent, contribuind
mult ― prin integrarea în noua mobilitate a lumii ― la lărgirea sferei de
cunoștințe a elitei savante și a oamenilor de rând.
Academician Ioan-Aurel Pop, Președintele
Academiei Române
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu